GinaMed
Cursuri - Biologie Barron's - 4. Țesuturile

4. Țesuturile

Cuprins:

4.1. Introducere
4.2. Țesutul epitelial (epiteliul)
4.3. Țesutul conjunctiv
4.4. Țesutul muscular
4.5. Țesut nervos

4.1. Introducere

Țesuturile reprezintă grupări de celule cu caracteristici similare și care îndeplinesc funcții asemănătoare.

Cele 4 tipuri fundamentale de țesuturi din organism, sunt:

  • țesutul epitelial (epiteliul);
  • țesutul conjunctiv;
  • țesutul muscular;
  • țesutul nervos.

4.2. Țesutul epitelial (epiteliul)

Țesutul epitelial se caracterizează prin:

  • acoperă suprafața corpului și căptușește interiorul cavităților acestuia (de exemplu, cavitatea orală, nasul, etc);
  • căptușește și căile respiratorii, reproducătoare și urinare;
  • căptușește toate vasele de sânge;
  • intră în alcătuirea celor mai importante regiuni ale glandelor;
  • au rol de protecție și suport;
  • unele epitelii prezintă adaptare pentru absorbția de nutrimente, iar altele sintetizează și eliberează variate secreții;
  • absența vascularizației;
  • hrănirea lui se face cu substanțe nutritive din vascularizația țestului conjunctiv imediat inferior (subiacent);
  • diviziunea celulelor din alcătuirea sa se face prin mitoză;
  • în general, o suprafață a epiteliului vine în contact direct cu aerul sau variate fluide, permițând astfel ca celulele să controleze mișcarea moleculelor dintr-o parte în alta a epiteliului.

Ancorarea țesutului epitelial de cel conjunctiv se face printr-o membrană bazală în alcătuirea căreia intră componente non-celulare (nu sunt parte din celule). Aceasta este formată din glicoproteine care sunt secretate de celulele epiteliale și o rețea de fibre de colagen care aparține țestului conjunctiv.

Joncțiunile celulare

În țesturile umane, pot fi întâlnite următoarele tipuri de joncțiuni:

  • joncțiuni strânse;
  • joncțiuni aderențiale (desmozomi);
  • joncțiuni "gap" (comunicante).
Joncțiunile celulare.
Figura 4.1 Joncțiunile celulare.

În general, celulele epiteliale sunt strâns unite între ele. Acest aspect se datorează unor joncțiuni strânse și aderențiale. Joncțiunile strânse înconjoară celulele și le leagă puternic de celulele cu care se învecinează prin intermediul unor benzi de proteine, astfel încât spațiul intercelular dispare în zonele în care membranele celulare sunt lipite. Astfel de joncțiuni rezultă prin cuplarea anumitor lipoproteine între ele din structura celulelor adiacente în spațiul intercelular, care mai apoi se reduce foarte mult și apar ca porțiuni de fuziune a membranelor celulare. Rolul joncțiunilor strânse este de a forma o barieră împotriva trecerii substanțelor printre celule. Joncțiunie strânse se distribuie în șiruri (se observă pe imaginea de mai sus).

Desmozomii sunt joncțiuni aderențiale punctiforme care constau în structuri interconectate cu scopul de a uni (a cupla) strâns celulele adiacente între ele. Atunci când între membranele celulare vecine spațiul apărut atinge dimensiuni electronomicroscopice, fibrele (filamentele) intracelulare de cheratină ancorează glicoproteinele transmembranare care unesc celulele între ele. În cazul joncțiunilor aderențiale, mărimea spațiului intercelular este normală (24 nm).

Joncțiuni „gap” (comunicante) se descriu ca fiind căi de trecere tubare și canale sau pori prin membranele celulare care străbat spațiul intercelular și permit comunicarea electrică prin trecerea ionilor și moleculelor dintr-o celulă în alta. Mărimea spațiului intercelular este mult redusă în acest tip de joncțiuni: 2 nm. Le întâlnim în țestul muscular neted și cardiac. Lipsesc în țesturile epiteliale.

Funcțiile țesuturilor epiteliale sunt:

  • variate;
  • de protecție a țesuturilor din imediata inferioritate a lor (subiacente) împotriva: deshidratării, iritațiilor mecanice, substanțelor toxice, traumatismelor;
  • absorb gazele, nutrimentele (plămâni, sistemul digestiv);
  • transportă nutrimente, fluide, mucusul sau alte tipuri de particule;
  • de secreție (epiteliile glandulare): produc enzime, sudoare, hormoni; epiteliul rinichiului excretă produși reziduali;
  • anumite celule epiteliale sunt implicate în percepția senzorială: la nivelul structurii urechii și a mugurilor gustativi.

Tipuri de țesuturi epiteliale

Celulele care intră în alcătuirea diferitelor țesuturilor epiteliale pot fi:

  • plate (turtite) – se numesc celule pavimentoase;
  • cubice – se numesc celule cubice;
  • cilindrice – se numesc celule cilindrice

În funcție de numărul de straturi de celule, epiteliile pot fi:

  • epitelii simple – cu un singur strat de celule;
  • epitelii stratificate – cu două sau mai multe straturi de celule;
  • epitelii pseudostratificate – pare alcătuit din mai multe straturi de celule, dar de fapt prezintă un singur strat de celule care au înălțimi diferite, dar care toate vin în contact cu membrana bazală.

Un alt tip de epiteliu este uroteliul (sau epiteliul tranzițional), ale cărui celule suferă modificări de formă ca reacție la distensie.

Caracteristicile țesuturilor epiteliale

Tip de țesut epitelial Observații Localizare Funcții
Simplu pavimentos un strat de celule turtite, plate peretele vaselor de sânge și limfatice (de unde denumirea de endoteliu); căptușește cavitățile interne (mezoteliu); în canalele mici din majoritatea glandelor, în anumite porțiuni ale tubilor renali și în porțiunile terminale ale sistemului respirator     protecție, absorbție
Simplu cubic un strat de celule cubice cu nucleu central la nivelul multor glande; porțiunea secretoare și ductele unor glande; o parte din tubii renali; intră în alcătuirea epiteliului pigmentar al retinei; la suprafața ovarului; fața anterioară a cristalinului secreție, protecție
Simplu cilindric un strat de celule înalte, cu nucleii distribuiți în porțiunea bazală peretele tractului gastrointestinal, ductele unor glande; la nivelul trompelor uterine, al uterului; în unele porțiuni al tractului respirator; în tractul digestiv printre celulele epiteliale se remarcă și glande unicelulare sub formă de celule caliciforme secretoare de mucus     absorbție, protecție, secreție
Pseudostratificat cilindric un strat de celule peretele traheei și a arborelui bronșic superior, anumite zone din ductele (canalele) sistemului reproducător și ale uretrei masculine protecție, secreție
Stratificat pavimentos celule cubo-cilindrice la bază, cubice în stratul intermediar și pavimentoase la suprafață; straturile sale superficiale sunt uneori îmbibate cu o proteină dură – cheratina epiderm, cavitatea orală, peretele esofagului; toate deschiderile organismului către exterior (gura, anusul, orificiile uretrei, ale urechilor și vaginului)  protecție – funcția principală; secreție; absorbție limitată
Stratificat cubic mai multe straturi de celule cubice căptușește canalele glandelor sudoripare; în tubii testiculari, în foliculii ovarieni protecție – funcția principală
Stratificat cilindric mai multe straturi de celule înalte; este un țesut întâlnit rar în organism căptușește o parte a uretrei masculine protecție
Uroteliul (epiteliul tranzițional) cât vezica urinară este relaxată, acest epiteliu poate prezenta 6-7 straturi de celule rotunjite; în stare de distensie vezicală – celulele sale se aplatizează tapetează ureterele și vezica urinară protecție – funcția principală
Tipuri de țesuturi epiteliale.
Figura 4.2 Tipuri de țesuturi epiteliale.

Tipuri de glande

Țesutul epitelial specializat pentru secreție de la nivelul glandelor se numește epiteliul glandular. Glandele pot fi endocrine și exocrine.

Celulă secretoare în apropierea unui vas de sânge.
Figura 4.3 Celulă secretoare în apropierea unui vas de sânge.

Glandele endocrine (sau cu funcție endocrină) au rolul de a secreta compuși chimici cu rol reglator, direct în circulația sangvină și se numesc hormoni.

Astfel, glandele endocrine se mai numesc:

  • glande fără duct (canal) excretor;
  • glande cu secreție internă.

Glandele exocrine intervin în secreția de enzime și alți produși pe calea unor canale. În acest fel, ele se mai numesc:    

  • glande cu duct (canal) excretor;
  • glande cu secreție externă.

În funcție de numărul de celule care intră în alcătuirea glandelor exocrine, acestea se împart în:

Tip de glandă Caracteristici Exemple
Unicelulară alcătuită dintr-o singură celulă; dispusă printre celulele epiteliale din alcătuirea tractului digestiv, secretă mucus (format prin combinația dintre mucină – o glicoproteină și apă) celula caliciformă – exemplul unic din organism
Pluricelulară alcătuite din numeroase celule poate fi pluricelulară simplă sau compusă
Pluricelulară simplă alcătuită din numeroase celule, al cărei duct (canal de excreție) nu este ramificat poate fi: tubulară, tubulară încolăcită, tubulară ramificată, acinoasă ramificată (alveolară)
Pluricelulară simplă - tubulară unitatea secretorie este de forma unui tub drept cu deschidere la suprafața epiteliului; nu prezintă canal excretor glandele intestinale
Pluricelulară simplă – tubulară încolăcită unitatea secretorie este de forma unui tub încolăcit; printr-un canal tubular neramificat este condusă secreția către suprafață glandele sudoripare
Pluricelulară simplă – tubulară ramificată unitatea secretorie este de forma unui tub ramificat la care canalul poate să nu fie prezent glandele gastrice, uterine
Pluricelulară simplă – acinoasă ramificată (alveolară) unitatea secretorie este de forma unui săculeț (acin) distribuiți în lungul unui canal secretor glandele sebacee din piele
Pluricelulară compusă alcătuită din numeroase celule, al cărei duct (canal de excreție) este ramificat poate fi: tubulară, acinoasă, tubulo-acinoasă
Pluricelulară compusă - tubulară unitatea secretorie are formă tubulară intestin, testicul
Pluricelulară compusă - acinoasă unitatea secretorie are formă de săculeț (acin) glandele salivare (submandibulară, sublinguală)
Pluricelulară compusă - tubulo-acinoasă unitatea secretorie are formă tubulară și acinoasă pancreasul, glanda parotidă
Tipuri de glande exocrine pluricelulare.
Figura 4.4 Tipuri de glande exocrine pluricelulare.

În funcție de tipul de secreție produsă, glandele exocrine se împart în

Tipul de glandă Produs de secreție Exemple
Cu secreție mucoasă mucus – secreție de consistență vâscoasă alcătuită din polizaharide și proteine celulele caliciforme, unele celule epiteliale din tractul respirator, digestiv, reproducător
Cu secreție seroasă material de natură proteică apoasă, care conține în general enzime
Seromucoasă secreție mucoasă și seroasă glandele salivare

În funcție de tipul de activitate, glandele exocrine se împart în:

Tipul de glandă Activitate Exemple
Merocrină intacte în cursul secreției; secreția difuzează în afara celulei; glanda apocrină – un tip de glandă merocrină ale cărei celule eliberează produșii de secreție prin exocitoză și rămân intacte; exemple de glande apocrine: glandele ceruminoase, mamare, unele tipuri de glande sudoripare     glandele sudoripare, salivare – glande merocrine
Holocrină celulele care o compun se dezintegrează pentru a putea elibera secreția glandele sebacee din piele
Tipuri de glande exocrine în funcție de activitate.
Figura 4.5 Tipuri de glande exocrine în funcție de activitate.

Tipuri de membrane

Membranele sunt structuri prezente în anumite zone din organism în alcătuirea cărora intră epiteliu și țesut conjunctiv imediat dedesubt (subiacent).

În funcție de lichidul care le umectează, membranele se împart în:

  • membrane seroase – umectate de fluid seros;
  • membrane mucoase – umectate de fluid mucos.
Tipul de membrană Alcătuire Distribuție Rol
Membrane seroase căptușesc cavitățile; se află la suprafața viscerelor; includ pleura, pericardul, peritoneul favorizează mișcarea fără fricțiune (deoarece sunt lubrifiate)
Membrane mucoase au în general 3 straturi, de la suprafață spre profund: epiteliu (poate fi simplu, pseudostratificat, stratificat); corionul sau lamina propria (bogat în vase de sânge, este un țesut conjunctiv care intervine în sprijinirea epiteliului); musculatura mucoasei (prezintă straturi musculare netede circulare și longitudinale)     căptușesc căile care permit accesul către exteriorul organismului (căile respiratorii, urinare) în protecția organelor și lubrifiază diverse suprafețe

4.3. Țesutul conjunctiv

Țesutul conjunctiv, alcătuit din numeroase tipuri de celule, fibre și în principal, din substanțe intercelulare produse de acestea (care formează substanța fundamentală). Aceasta din urmă funcționează ca o barieră ce împiedică răspândirea microbilor, deoarece la acest nivel au loc reacțiile de apărare împotriva infecțiilor.

Rolurile țesutului conjunctiv sunt:

  • de suport;
  • de legătură între variate tipuri de țesuturi;
  • permite o zonă de trecere pentru vasele de sânge și nervi;
  • de mediu de schimb pentru nutrimente, gaze și produse reziduale între celule și capilare.

Din punct de vedere al caracteristicilor matricei (fibrelor), precum și ale substanței fundamentale, țestului conjunctiv se împarte în:

  • țesut conjunctiv propriu-zis – alcătuit din variate tipuri de fibre care se află într-o substanță fundamentală semilichidă;
  • țesut cartilaginos – matricea fibroasă este dispusă într-o substanță fundamentală semidură (cartilaj);
  • țesut osos – matrice fibroasă foarte dură;
  • sângele – matricea solidă lipsește (poate apărea ca urmare a coagulării), însă prezintă o substanță fundamentală lichidă.
Tipuri de țesut conjunctiv.
Figura 4.6 Tipuri de țesut conjunctiv.

Țesutul conjunctiv propriu-zis

Țesutul conjunctiv propriu-zis se împarte la rândul său în mai multe tipuri, dependent de tipul și dispunerea fibrelor (matricei):

  • țesut conjunctiv lax (areolar);
  • țesut conjunctiv dens;
  • țesut conjunctiv reticulat;
  • țesut adipos;
  • țesut conjunctiv elastic;
  • țesut conjunctiv pigmentar;
  • țesut conjunctiv cartilaginos: hialin, elastic, fibros. 
  • țesut osos (osul).

1. Țesut conjunctiv lax (areolar)

Alcătuire: numeroase tipuri de celule care se află într-o matrice formată din fibre dispuse lax (împrăștiat). Printre celulele care intră în alcătuirea sa, se numără:

  • fibroblastul – rolul său este de a sintetiza fibrele proteice ale țesutului, componentele din substanța fundamentală, cum ar fi mucopolizaharidele, mai exact acidul hialuronic;
  • macrofagul – celulă cu rol fagocitar care intervine în înglobarea și distrugerea substanțelor sau particulelor străine ajunge în țesut;
  • mastocitul – celulă cu granule citoplasmatice cu o compoziție variată în care se găsește histamină – substanță ce intervine în inflamații și reacțiile alergice;
  • limfocitul – deși face parte din globulele albe din sânge și are rol esențial în reacția imună, se întâlnește și în țesutul conjunctiv lax.

De asemenea, în alcătuirea țesutului conjunctiv lax intră și:

  • fibre de colagen – conțin colagen (proteina omonimă), prezintă rezistență mare la rupere, sunt și foarte flexibile;
  • fibre elastice – conțin elastină (proteină) care susține întinderea și revenirea rapidă la forma inițială;
  • fibre de reticulină – sunt fibre de colagen subțiri, delicate. Au funcție de suport pentru alte celule, capilare, fibre nervoase și musculare.

Distribuție: între piele și mușchi; sub piele, între mușchi; sub majoritatea epiteliilor.

Funcție: menține integritatea organelor; la nivelul său se află fluidele tisulare.

2. Țesutul conjunctiv dens

Alcătuire: componentele sunt similare țestului conjunctiv lax, diferența fiind dată de fibrele elastice și de colagen care au o dispunere mai densă. În funcție de aranjarea fibrelor de colagen, țesutul conjunctiv dens poate fi ordonat (cu fibrele de colagen dispuse paralel) și neordonat (când fasciculele prezintă traiecte variate).    

Distribuție: în tendoane, aponevroze (o categorie de tendoane late), ligamente – pentru țesutul conjunctiv dens ordonat și în capsule care învelesc unele organe, acoperă oasele, mușchii și cartilajele – pentru țesutul conjunctiv dens neordonat.

Funcție: unește diferite organe.

3. Țesut conjunctiv reticulat

Alcătuire: fibre delicate care alcătuiesc o rețea denumită reticul. Acestea sunt sintetizate de celulele reticulare.

Distribuție: între celulele unor organe cum ar fi splina, ficatul și nodulul limfatic.

Funcție: de suport.

4. Țesut adipos (gras)

Alcătuire: din celule adipoase care adună picături de grăsime deplasând astfel citoplasma și nucleul celulei spre periferie (excentric) și apar ca niște benzi subțiri care îi atribuie celulei o formă de inel. La nivelul țestului adipos se remarcă relativ puține fibre.

Distribuție: sub piele, în spatele globilor oculari, în jurul rinichilor, pe suprafața inimii, pe suprafața mușchilor striați.

Funcție: protecție mecanică, izolare termică, depozit de grăsime (constituie o rezervă utilă de energie a organismului).

5. Țesut conjunctiv elastic

Alcătuire: din fibre elastice ramificate, dispuse în fascicule paralele sau sub forma unei rețele. Printre fibre se află fibroblaste.

Distribuție: în ligamentele elastice (de exemplu cele dintre vertebre adiacente), în corzile vocale, în pereții vaselor de sânge (arterelor mari – inclusiv aorta), în peretele căilor aeriene.

Funcție: susține capacitatea de întindere.

6. Țesut conjunctiv pigmentar

Alcătuire: din celule care depozitează pigmenți (în general, melanină – pigment de culoare închisă).

Distribuție: în alcătuirea ochiului (Completare: în iris și coroidă).

Funcție: de depozitare a pigmenților.

7. Țesutul cartilaginos (cartilajul)

Prezența fibrelor de colagen, precum și a altor componente în substanța fundamentală conferă rezistență la tensiune cartilajului. Lipsesc vasele de sânge, iar în majoritatea locurilor în care se află în organism, ajunge să fie înlocuit treptat de țesut osos.

Fibrele din alcătuirea țesutului cartilaginos sunt produse de către celule cartilaginoase – condroblaste, care pot deveni inactive la un moment dat când rămân ancorate în fibrele pe care le sintetizează și se numesc condrocite.

Substanța fundamentală se caracterizează printr-o consistență asemănătoare cauciucului (fermă), dată de proteine și proteoglicani (proteine asociate cu carbohidrați).

Cartilajul se împarte în:

  • cartilaj hialin;
  • cartilaj elastic;
  • cartilaj fibros.

A. Cartilajul hialin

Alcătuire: condrocitele sunt dispuse în anumite spații denumite lacune (vizibil la microscop).

Distribuție: cel mai răspândit tip de țesut cartilaginos, cu rezistența cea mai mică. Se întâlnește la extremitățile oaselor lungi (Completare: cartilajul articular), în urechea externă, scheletul fetal, nas, laringe, inele din căile aeriene superioare: trahee, bronhii.

Funcție: protecție, suport, structură de susținere.

B. Cartilajul elastic

Alcătuire: prezintă fibre flexibile, întretăiate și ramificate. Prezența acestora din urmă îl diferențiază de cartilajul hialin.

Distribuție: în epiglotă, urechea externă, trompa lui Eustachio, laringe.

Funcție: protecție, suport, structură de susținere.

C. Cartilajul fibros

Alcătuire: format din fibre dense de colagen alcătuite din fascicule subțiri, cu o distribuție aproape paralelă, care dă țesutului cartilaginos fibros un aspect fibros granulos; condrocitele se găsesc printre fibrele de colagen. De asemenea, în alcătuirea cartilajului fibros intră și substanță fundamentală într-o cantitate limitată.

Distribuție: distribuit în zonele în care trebuie să suporte greutăți – simfiza pubiană, oasele craniene, discuri intervertebrale, între oasele care alcătuiesc centura pelvină și articulația genunchiului, în zona de fixare a ligamentelor de oase.

Funcție: cel mai rezistent tip de cartilaj la tensiune; suport; protecție.

8. Țesutul osos (osul)

Țesutul osos este cel mai dur țesut conjunctiv. Celulele osoase sunt vascularizate.

Alcătuire: celule, fibre de colagen și substanță fundamentală densă, mineralizată, care se numește os. Osul depășește rezistența cartilajului ca urmare a conținutului său în săruri anorganice de calciu și fosfați – îi face dur și capabil să suporte greutăți.

Celulele din alcătuirea osului pot fi:

  • osteoblaste – intervin în sinteza de componente ale osului;
  • osteocite – sunt osteoblaste ajunse la maturitate care se găsesc în lacune din matricea osoasă;
  • osteoclaste – resorb și remodelează osul cu sprijin din partea celorlalte celule.

Substanța fundamentală are în alcătuirea ei în principal hidroxiapatită (substanță anorganică) formată din fosfat de calciu.

Tipuri de țesut osos:

  • osul compact (dens) – în diafiza oaselor lungi. Unitatea structurală de bază a osului compact la adulți este osteonul;
  • osul spongios – în alcătuirea sa intră o rețea de lamele osoase subțiri, care se numesc trabecule (travee). La nivelul osului spongios se găsește măduva roșie osoasă, delimitată la exterior de os compact. Osul spongios se află în epifizele oaselor lungi, în interiorul oaselor late.

Distribuție: în oasele scheletului.

Funcție: suport, protecție, structură de susținere.

Sângele – tip de țesut conjunctiv diferit, ca urmare a consistenței lichide a substanței fundamentale. În producția sa nu intervin celulele sanguine. Sângele este preluat de organism din exterior la care se adaugă proteine sintetizate la nivel hepatic. Printre rolurile sângelui se numără: transportul variatelor nutrimente, gaze și produse reziduale de la și spre celule, reprezintă mediul în care au loc mecanisme de apărare ale organismului.

Celule sanguine.
Figura 4.7 Celule sanguine.

4.4. Țesutul muscular

Alcătuire: celule alungite care permit contracția. Celulele sunt alcătuite din citoplasmă (sarcoplasmă) cu organite celulare specializate.

Funcție: prin contracție, exercită forță și favorizează mișcarea.

Tipuri de mușchi:

  • mușchi scheletic/ voluntar/ striat – atașat de oase (scheletic), controlat pe cale nervoasă conștientă (voluntar), care prezintă în citoplasma celulelor niște striații alungite microscopice (striat);
  • mușchi neted (involuntar) – se asociază organelor interne, nu scheletului. Se remarcă în: pereții căilor respiratorii și urinare, pereții vaselor de sânge și ai tractului digestiv. Este alcătuit din fibre fusiforme în care lipsesc striațiile din citoplasma celulelor (neted) și nu implică un control nervos voluntar (involuntar).
  • mușchi cardiac – mușchi striat lipsit de control nervos voluntar. Este format din fibre striate ramificate, a căror celule sunt unite între ele pe calea unor grupări specializate de joncțiuni „gap” comunicante care poartă numele de discuri intercalare. Acest tip de mușchi este localizat în peretele inimii.
Tipuri de mușchi.
Figura 4.8 Tipuri de mușchi.

4.5. Țesut nervos

Alcătuire: țesutul nervos este format din două tipuri principale de celule:

  • celule de suport – celule nevroglice;
  • celule specializate în generarea și conducerea impulsurilor nervoase – neuroni. Aceștia au formă diferită, prezintă prelungiri numeroase care intervin în recepționarea și transmiterea stimulilor.

Tipuri de neuroni:

  • neuroni senzitivi – recepționează impulsurile (stimulii) din mediul extern și le transmit către sistemul nervos central (măduva spinării și encefal);
  • neuroni intercalari (de asociație) – interpretează stimulii și transmit răspunsul pe calea nervilor motori;
  • neuroni motori – transmit impulsuri către mușchi și glande, cu scopul de a obține un răspuns potrivit.  
Țesut nervos - neuron.
Figura 4.9 Țesut nervos - neuron.

Bibliografie:

  • Anatomie și fiziologie umană pentru admiterea la facultățile de medicină; Autori: Krumhardt B., Alcamo I.E.; Barron's & Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, 2022
Rezolvă Grile din Curs
Acasă Acasă Cursuri Cursuri Grile Grile Simulări Simulări Meditații Meditații