20. Homeostazia mediului intern

Totalitatea mecanismelor de reglare care contribuie la menținerea unor constante dinamice ale mediului intern și a funcțiilor vitale, se definesc homeostazie. Aceasta este realizată de către efectori, în baza informațiilor primite de la receptorii mediului intern (chemoreceptori, baroreceptori, termoreceptori). Astfel, indiferent de variațiile externe organismului, se mențin în anumite limite considerate normale, unele valori ale comportamentelor mediului intern, precum și anumite caracteristici ale acestuia, cum ar fi temperatura, pH-ul, etc.

Mecanismele de reglare se realizează prin:

• bucle de feedback de tip nervos sau umoral, ca urmare a interacțiunii receptor-efector;
• efectori antagonici – insulină-glucagon pentru glicemie, vasoconstricție-vasodilatație pentru controlul temperaturii corpului; Rolul integrator revine: sistemului nervos, sistemului endocrin și mediului intern (sânge, limfă, lichid interstițial, lichid cefalorahidian, etc.).

În acest fel, sistemul nervos și sistemul endocrin, pe calea mediatorilor chimici și a hormonilor realizează homeostazia. Modalitatea și efectele determinate sunt particulare fiecărui sistem prin care astfel se realizează integrarea dinamică a organismului la condițiile în permanentă schimbare ale mediului extern. Totodată, și menținerea în limite ale parametrilor mediului intern este realizată pe cale neuro-umorală a funcțiilor organismului.

Însă, în anumite situații date de disfuncții temporare sau permanente ale unor componente ce aparțin sistemelor circulator, digestiv, respirator sau excretor, homeostazia se poate realiza și prin mijloace extracorporale cum ar fi: inimă-plămân artificial, perfuzare sau dializă (mecanism de filtrare și purificare a sângelui unui pacient).