GinaMed
Cursuri - Biologie Corint - 18. Sistemul reproducător

18. Sistemul reproducător

Cuprins:

18.1. Aparatul genital feminin. Ovarul
18.2. Căile genitale feminine
18.3. Organele genitale externe
18.4. Aparatul genital masculin. Testiculul
18.5. Conductele spermatice și glandele anexe
18.6. Organele genitale externe
18.7. Fiziologia organelor de reproducere – Ovarul
18.8. Menopauza și fertilitatea feminină
18.9. Fiziologia organelor de reproducere – Testiculul

18.1. Aparatul genital feminin. Ovarul

Aparatul genital feminin cuprinde:

  • ovarul – glandă mixtă;
  • căile genitale: trompele uterine, uterul, vaginul;
  • organele genitale externe: vulva, mamela.
Aparatul genital feminin în plan sagital.
Figura 18.1 Aparatul genital feminin în plan sagital.

Ovarul (gonada feminină) prezintă următoarele caracteristici:     

  • este un organ pereche;
  • se află în cavitatea pelviană;
  • are forma unui ovoid turtit;
  • cântărește: 6-8 g;
  • diametrul este mare: 3-5 cm;
  • are funcție mixtă – endocrină: secretă hormonii sexuali estrogeni și progesteronul, și funcție exocrină: asigură formarea gameților - produce ovulele;    
  • prezintă două fețe, două margini și două extremități: fața laterală se află pe peretele lateral al cavității pelviene (ocupând fosa ovariană), fața medială este acoperită de pavilionul trompei. Pe extremitățile inferioară și superioară se inseră o serie de ligamente cu ajutorul cărora ovarul se inseră de organele vecine.

Structura ovarului prezintă:

  • un epiteliu simplu la exterior sub care se află un înveliș conjunctiv – albugineea ovarului;
  • la interior se află parenchimul glandular delimitat în două zone: corticală – în care se află foliculii ovarieni în variate faze evolutive și medulară – conține vase sangvine, limfatice și fibre nervoase vegetative;
  • vascularizația arterială: asigurată de artera ovariană stângă și dreaptă (ramură viscerală a arterei aorte descendente abdominale) și de o ramură ovariană din artera uterină;
  • vascularizația venoasă: asigurată de vena ovariană dreaptă – care se varsă în vena cavă inferioară și vena ovariană stângă – care se deschide în vena renală stângă. O parte din sângele venos al ovarului ajunge în vena uterină.

Foliculii ovarieni din zona corticală sunt:

  • foliculi primordiali;
  • foliculi primari;
  • foliculi secundari (cavitari) evolutivi;
  • foliculi maturi (terțiari, de Graaf).

De la pubertate și până la menopauză, în cursul fiecărei luni, un folicul ovarian secundar devine folicul ovarian matur. Acesta este cel mai voluminos și prezintă ovocitul în interiorul său. După eliminarea acestuia, foliculul ovarian matur se transformă în corp galben cu rol secretor (acesta va secreta progesteronul). Ulterior, corpul galben devine corp alb cu țesut cicatricial

18.2. Căile genitale feminine

Căile genitale ale aparatului genital feminin includ:

  • trompele uterine;
  • uterul;
  • vaginul.

Trompele uterine – conducte musculo-membranoase de 7-12 cm, care fac legătura între ovare și uter și cu care comunică prin orificii denumite ostii uterine. Extremitatea laterală a trompelor conține un orificiu care se deschide în cavitatea abdominală. Vascularizația arterială: ramuri tubare din arterele ovariană și uterină. Vascularizația venoasă: venele ovariană și uterină (vene omonime arterelor).

Uterul – organ musculos, cavitar, impar, situat în cavitatea pelviană, între vezica urinară și rect. Uterul reprezintă zona de intersecție între trompele uterine și vagin. Forma sa se aseamănă cu o pară cu extremitatea mare orientată superior. Este divizat în: corpul uterin și colul uterin (cervix), care cuprind între ele o zonă mai strâmtă denumită istm uterin. Pe colul uterin se inseră vaginul prin extremitatea sa superioară. Vascularizația arterială: arterele uterine, ramuri viscerale din artera iliacă internă. De la nivelul arterei uterine se desprind și ramuri pentru vagin, trompe uterine și ovare. Vascularizația venoasă: venele uterine se deschid în vena iliacă internă.

De la exterior spre interior, în structura uterului se află:

  • o tunică seroasă (perimetru) – doar la nivelul corpului uterin;
  • o tunică musculară (miometru) – alcătuită din musculatură netedă;
  • o tunică mucoasă (endometru) – căptușește cavitatea uterină. Acesta reprezintă stratul funcțional al uterului. Înregistrează modificări structurale periodice când are loc eliminarea sa împreună cu sângerarea menstruală. Acesta se va reface în ciclul următor.   

Vaginul – conduct musculo-conjunctiv de 7-9 cm, median și impar. Prin extremitatea sa superioară se inseră pe colul uterin, iar prin extremitatea inferioară (orificiul vaginal) se deschide în vestibulul vaginal. Acesta este un spațiu delimitat de cele două labii mici. În structura vaginului se află un strat muscular alcătuit din fibre netede, iar la interior o mucoasă formată dintr-un epiteliu pavimentos stratificat.

18.3. Organele genitale externe

Organele genitale feminine externe sunt:

  • vulva;
  • mamela.

Vulva – organ genital feminin extern, de forma unei fante, alungită în sens sagital și care este mărginită lateral de câte două repliuri cutanate – labiile mici și mari.

Labiile mari – două cute acoperite de tegument, prevăzute cu păr și glande sebacee mari. Anterior, prezintă un relief median, acoperit de păr și denumit muntele pubian sau muntele lui Venus.

Labiile mici – două cute simetrice, dispuse medial de labiile mari. Spațiul mărginit de labiile mici se numește vestibul vaginal. În partea anterioară a acestuia se deschide uretra, iar în partea posterioară, vaginul.

La nivelul vulvei se află și organele erectile: clitorisul (situat median, cu o lungime de 5-6 cm) și bulbii vestibulari (se află la baza labiilor mari). Vascularizația arterială: ramuri ale arterei rușinoase interne. Vascularizația venoasă: venele se deschid în vena iliacă internă.

Mamela – organ genital feminin extern, format din glanda mamară și diferite părți moi care o înconjoară. Glanda mamară este o glandă pereche, anexă a aparatului genital feminin, care se află pe peretele toracic anterior, în spațiul dintre coastele III-VII. La femeia adultă, glandele mamare prezintă o structură complexă, având importanță biologică și patologică (constituie sediul a multiple patologii – cea mai importantă, cancerul). Glandele mamare secretă laptele – alimentul esențial al nou-născutului.

18.4. Aparatul genital masculin. Testiculul

Aparatul genital masculin este alcătuit din:

  • testicul;
  • conducte spermatice: intratesticulare și extratesticulare;
  • prostată;
  • glande bulbouretrale;
  • organe genitale externe: penis, scrot.

Testiculul (gonada masculină) – glandă genitală masculină pereche, de forma unui ovoid turtit transversal, care cântărește circa 25 g. Testiculul se află în bursa scrotală, o pungă cutanată. Fiecărui testicul i se anexează un organ alungit – epididim – face parte din conductele seminale, este de forma unei virgule, dispus pe marginea posterioară a testiculului. Conține canalul epididimar, în continuarea căruia se află canalul deferent.

Secțiune prin testicul.
Figura 18.2 Secțiune prin testicul.

Suprafața exterioară a testiculului este cuprinsă de o membrană conjunctivă de culoare albă-sidefie, denumită albuginee, rezistentă și inextensibilă, ține în tensiune parenchimul testicular. Acesta din urmă este străbătut de septuri conjunctive care delimitează lobulii testiculului. Aceștia sunt în număr de 250-300 pentru fiecare testicul și sunt alcătuiți din 2-3 tubi seminiferi contorți în care se desfășoară spermatogeneza. În continuarea tubilor seminiferi contorți se află tubii drepți care constituie primul segment al căilor spermatice. Aceștia se deschid în rețeaua testiculară de la care pleacă canalele eferente (10-15), care ajung în canalul epididimar. Vascularizația testiculului și epididimului este asigurată de artera testiculară – ramură a arterei aorte abdominale. Venele se varsă în vena cavă inferioară.  

Testiculul, glandă cu secreție mixtă, îndeplinește următoarele funcții:

  • funcția exocrină – Spermatogeneza – reprezintă formarea de celule sexuale sau gameți (spermii sau spermatozoizi). Procesul are loc la nivelul tubilor seminiferi contorți;
  • funcția endocrină – secreția de hormoni androgeni (testosteronul) îndeplinită de celulele interstițiale Leydig ale parenchimului testicular; hormonii intervin în maturizarea organelor sexuale și stimulează evoluția caracterelor sexuale secundare masculine.

18.5. Conductele spermatice și glandele anexe

Conductele (căile) spermatice sunt conducte de eliminare a spermiilor și a lichidului spermatic. Acestea pot fi:

  • intratesticulare: tubii seminiferi drepți și rețeaua testiculară;
  • extratesticulare: canale eferente, canalul epididimar, canalul deferent, ejaculator și uretra.

Canalul epididimar este continuat de canalul deferent care se termină la baza prostatei, unde se unește cu canalul veziculei seminale și formează canalul ejaculator. Acesta se deschide în uretră.

Glandele anexe ale aparatului genital masculin sunt:

  • Vezicula seminală – organ pereche cu rol secretor, dispus deasupra prostatei, lateral de canalele deferente. Vezicula seminală prezintă o formă ovoidală, cu lungime de 4-5 cm și o lățime de 2 cm. Produsul de secreție se adaugă lichidului seminal.    
  • Prostata – organ glandular exocrin, impar, situat în jurul uretrei, sub vezica urinară. Produsul de secreție al prostatei contribuie la formarea spermei. Vascularizația este asigurată de artera prostatică, ramură din artera iliacă internă. Colectarea sângelui venos se face de către vena iliacă internă.  
  • Glandele bulbo-uretrale – două formațiuni glandulare ovoide, de dimensiunile unui sâmbure de cireașă, care se deschid în uretră. Secretă un lichid clar, vâscos, care se aseamănă cu cel prostatic și care se adaugă lichidului spermatic. 

18.6. Organele genitale externe

Penisul și scrotul (bursele scrotale) sunt organele genitale masculine externe.

Penisul – organ genital și urinar, situat deasupra scrotului, înaintea simfizei pubiene. Penisul se poate împărți în mai multe porțiuni:

  • rădăcina penisului – porțiune fixată de oasele bazinului prin intermediul celor 2 corpi cavernoși;
  • corpul penisului – o porțiune liberă, cu o formă ușor turtită;
  • gland – porțiunea mai voluminoasă aflată la extremitatea anterioară a corpului penisului și care prezintă în vârful său orificiul extern al uretrei.

Din punct de vedere structural, penisul prezintă:

  • aparat erectil: 2 corpi cavernoși, un corp spongios (prin umplerea sa cu sânge favorizează erecția);
  • învelișuri: piele, în continuarea căreia se află pielea scrotului și a regiunii pubiene.

Vascularizația penisului este asigurată de ramuri din artera rușinoasă internă. Venele se deschid în vena rușinoasă internă și de aici în vena iliacă internă.

Scrotul (bursele scrotale) formează partea organelor genitale externe în care se află testiculele. Fiecare bursă este situată sub penis și este alcătuită din mai multe tunici concentrice în continuarea cărora se află structurile peretelui anterior abdominal.

18.7. Fiziologia organelor de reproducere – Ovarul

Testiculul și ovarul sunt glande cu secreție mixtă. Activitatea acestora devine evidentă în cursul perioadei de creștere și dezvoltare și anume la pubertate. În această perioadă, ambele funcții ale gonadelor (gametogenetică și endocrină) ating un stadiu de dezvoltare care permit funcția de reproducere. Modificările privind nivelul secreției de hormoni gonadotropi care intervin în controlul dezvoltării morfologice și funcționale a gonadelor, favorizează instalarea pubertății. Totodată, acestea justifică modificările somatice și comportamentale apărute.

Hormonii estrogeni au rolul de a:

  • stimula dezvoltarea organelor genitale feminine, a glandelor mamare, a mucoasei uterine;
  • favoriza apariția și dezvoltarea caracterelor sexuale secundare la femeie: efect asupra scheletului: stimulează activitatea osteoblastică, unirea diafizelor cu epifizele oaselor lungi, creșterea acestora fiind încetinită mai rapid ca la bărbat; țesutul adipos este dispus caracteristic subcutanat;
  • determina instalarea comportamentului sexual feminin.

Ovogeneza

Procesul de diferențiere și dezvoltare al ovulului (ovogeneza) se desfășoară astfel:

De la stadiul de ovogonie diploidă (prezintă 46 de cromozomi), prin diviziune mitotică (ecuațională) se obțin două ovocite primare (de ordinul I), diploide. Acest proces se desfășoară în perioada intrauterină a femeii. Ulterior, din momentul nașterii și până în perioada de pubertate, foliculii vor prezenta doar ovocite de ordinul I, diploide.

La pubertate, foliculii se maturizează și ovocitul primar (de ordinul I) de la acest nivel se divide prin meioză în ovocit secundar (de ordinul II), haploid (prezintă 23 de cromozomi) și un globul polar primar, haploid care degenerează.

Ovocitul secundar (de ordinul II) este cel care va fi expulzat de la nivelul foliculului de Graaf, înconjurat de zona pellucida și coroana radiata, alături de lichid folicular. Apoi va fi preluat de trompa uterină. În cazul în care la acest nivel întâlnește un spermatozoid, ovocitul secundar (de ordinul II) se divide prin mitoză în ovul matur, haploid, care va fi fecundat de către spermatozoid rezultând zigotul, diploid și al doilea glob polar care degenerează.

În cazul în care ovocitul secundar (de ordinul II) nu întâlnește un spermatozoid, acesta se va menține fără a mai suferi procese de diviziune mitotică, urmând a fi eliminat.

Ovogeneza.
Figura 18.3 Ovogeneza.

Formarea foliculilor maturi și ovulația

La naștere, fiecare ovar adăpostește câteva sute de mii de foliculi primordiali. Între pubertate și menopauză, în jur de 300-400 dintre aceștia vor ajunge la maturație câte unul în fiecare lună. Procesele de creștere și maturație foliculară sunt ciclice. Modificările survenite în cursul ciclului ovarian se manifestă la nivelul uterului, vaginului, glandelor mamare. Ciclul genital la femeie (ciclul menstrual) durează în medie 28 de zile. Astfel, acesta poate fi divizat în două perioade:

  • preovulatorie: din ziua 1 până în ziua a 14-a a ciclului. În cursul acestei perioade, la nivelul ovocitului se manifestă diviziuni ecuaționale și reducționale.
  • postovulatorie: din ziua a 15-a și până în prima zi de menstruație a ciclului următor.

Ovocitul parcurge diverse etape de la ovogonie diploidă la ovul matur haploid. Odată cu creșterea și maturizarea ovulului (fenomen stimulat prin secreția de FSH din hipofiza anterioară), la nivelul foliculului ovarian apare o cavitate care se va umple cu lichid folicular. Pereții foliculului ovarian prezintă două teci celulare, una internă și una externă, dintre care, cea internă în perioada preovulatorie secretă hormonii sexuali feminini (estrogen și progesteron), stimulată de FSH și LH. În ziua a 14-a ciclului menstrual, foliculul de Graaf se rupe, ovulul este expulzat în cavitatea abdominală (se produce ovulația) și ulterior este preluat de trompa uterină. Ovulația este un proces stimulat de LH secretat de hipofiza anterioară și fără a cărui vârf preovulator, ovulația nu ar avea loc. Concentrația acestuia înregistrează o creștere timp de 1-2 zile, debutul fiind cu 24-48 de ore înainte de ovulație și căruia i se alătură un vârf preovulator mic al FSH. Nu există o explicație clară pentru această creștere bruscă, însă cauzele ar putea fi puse pe seama:

  • estrogenului care are un efect de feedback pozitiv în acel moment al ciclului. Astfel, stimulează secreția gonadotropinelor hipofizare, fenomen aflat în contradicție cu efectul său normal de feedback negativ care se manifestă în restul ciclului lunar feminin.
  • progesteronului, deoarece anumite celule foliculare încep să-l secrete în cantități mici, dar în creștere, cu circa o zi înaintea secreției maxime preovulatorii (vârfului preovulator) de LH. Se presupune că acesta este factorul stimulator al secreției excesive de LH. Indiferent de cauză, în absența acestui vârf preovulator de LH, ovulația nu poate să aibă loc.

Secreția internă a ovarului

În faza postovulatorie (sau faza a 2-a) a ciclului menstrual, rolul secretor este îndeplinit de către corpul galben, care secretă hormoni estrogeni și progesteron (susține păstrarea sarcinii). Formarea corpului galben este stimulată de LH. Secreția corpului galben este stimulată de către LH și prolactină. Corpul galben care nu este fecundat, după 10 zile involuează și se transformă în corp alb. În situația în care ovulul este fecundat, activitatea corpului galben se menține încă 3 luni.

Sub influența secreției de progesteron se produc o serie de modificări histologice și secretorii la nivelul mucoasei uterine pe care o pregătește în vederea fixării oului (nidare). Dacă fecundația nu a avut loc, ovulul se elimină în a 19-a sau a 20-a zi a ciclului menstrual. În a 26-a zi secreția corpului galben scade brusc. La nivelul mucoasei uterine se produc modificări vasculare, urmate de necroză (Completare: necroză = moartea unui țesut prin întreruperea circulației sanguie) și hemoragie, care se manifestă prin pierderea de sânge menstrual. În cursul sarcinii, corticosuprarenala și placenta secretă, de asemenea, estrogeni și progesteron.

Reglarea secreției ovariene se face prin mecanism de feedback negativ hipotalamo-hipofizo-ovarian.

Secreția de LH și FSH se află sub controlul GRH (în traducere, hormonul de eliberare a gonadotropinelor) care este un hormon secretat de hipotalamus (regiunea mediană) cu efect asupra hipofizei anterioare. 

18.8. Menopauza și fertilitatea feminină

Menopauza încetarea completă a ciclurilor menstruale. În jurul vârstei de 40-50 de ani, ciclurile sexuale ale femeii devin neregulate și în multe dintre ele, ovulația nu mai are loc. După câteva luni sau ani, ciclurile menstruale încetează complet (apare menopauza). Cauza este dată de o așa-numită „epuizare” a ovarelor.

Fertilitatea feminină – perioada de fertilitate a fiecărui ciclu sexual. După expulzare, ovulul este viabil și capabil să fie fecundat până în 24 de ore. În ceea ce privește viabilitatea spermatozoizilor în tractul genital feminin, aceasta se poate menține până la 72 de ore, deși mulți dintre ei nu supraviețuiesc mai mult de 24 de ore. Astfel, pentru ca fecundația să aibă loc, contactul sexual trebuie să se producă în interval de o zi înainte de ovulație și până la o zi după aceasta.

Integrarea actului sexual feminin la nivelul sistemului nervos se face prin intermediul impulsurilor senzoriale sexuale care sunt trimise către zona sacrată a măduvei spinării. De aici, acestea sunt transmise către encefal. Unele reflexe integrate la nivel medular sacrat și lombar determină parțial reacțiile sexuale feminine.

18.9. Fiziologia organelor de reproducere – Testiculul

Funcția exocrină a testiculului este funcția spermatogenetică (formarea de spermatozoizi) care se desfășoară în tubul seminifer, odată cu debutul pubertății și care este stimulată de FSH. Procesul presupune mai multe etape de diviziune ecuațională (mitoză) și ulterior reducțională (meioză), care începe cu celulele primordiale diploide (spermatogonii) și ajungând la celulele mature, gameții masculini haploizi (spermiile sau spermatozoizii).

Procesul de spermatogeneza debutează cu o spermatogonie diploidă care se divide prin mitoză în două spermatocite primare (de ordinul I, diploide). Fiecare dintre acestea se va divide ulterior prin meioză în două spermatocite secundare (de ordinul II, haploide). Acestea din urmă se divid prin mitoză (a doua diviziune de acest tip) în două spermatide (haploide). Prin maturizarea spermatidelor se formează spermatozoizii (spermiile), haploide. Un spermatozoid este format din: acrozom, cap, piesă intermediară (gât), flagel și piesă terminală.

Spermatogeneza.
Figura 18.4 Spermatogeneza.

Spermatozoizii (spermiile) se adună în epididim la nivelul căruia își dezvoltă capacitatea de mișcare și trec în ductul deferent. Fertilitatea lor se menține circa o lună, după care sunt eliminați prin ejaculare. Ejaculatul mai include și secreția veziculelor seminale (cu rol nutritiv al spermatozoizilor) și secreția prostatică (cu rol de creștere a fertilității și mobilității spermatozoizilor). În cursul actului sexual masculin, din sperma ejaculată fac parte lichidele din:

  • canalul epididimar;
  • canalul deferent;
  • veziculele seminale;
  • glanda prostatică;
  • glandele mucoase – mai ales cele bulbo-uretrale.

În medie, la fiecare act sexual, cantitatea de spermă ejaculată este de circa 3,5 mL. Per 1 mL de spermă se găsesc în medie 120 de milioane de spermatozoizi. O scădere a numărului lor sub 20 de milioane per 1 mL de spermă, ar fi un indiciu de infertilitate pentru persoana respectivă.

Cea de-a doua funcție a testiculului este funcția endocrină. Secreția internă se manifestă la nivelul celulelor interstițiale testiculare Leydig care secretă hormonii androgeni, cu testosteronul reprezentant principal. Testiculul secretă și un procent redus de estrogeni.

Testosteronul, hormon lipidic cu structură sterolică, determină următoarele acțiuni:

  • stimulează creșterea organelor genitale masculine;
  • stimulează apariția caracterelor sexuale secundare la bărbat: dezvoltarea scheletului și a mușchilor, modul de dispunere al părului, vocea, repartiția topografică a grăsimii de rezervă;
  • anabolismul proteic (testosteronul este un puternic anabolizant proteic);
  • menținerea tonusului epiteliului spermatogenic.

Reglarea secreției de testosteron se face printr-un mecanism de feedback negativ, sub influența LH hipofizar. Hipersecreția de testosteron determină instalarea precoce a pubertății, iar o hiposecreție duce la infantilism genital. 

Secreția de LH și FSH se află sub controlul GRH (în traducere, hormonul de eliberare a gonadotropinelor) care este un hormon secretat de hipotalamus (regiunea mediană) cu efect asupra hipofizei anterioare.   

În general, factorii psihici prezintă un rol important în actul sexual masculin, putând să-l declanșeze. Cu toate acestea, activitatea encefalului nu constituie o condiție absolut necesară pentru desfășurarea actului sexual masculin. Așadar, acesta rezultă din mecanisme reflexe intrinseci integrate în măduva sacrată și lombară. Aceste mecanisme pot fi activate prin stimulare sexuală psihică sau directă sau prin ambele.

Bibliografie:

Rezolvă Grile din Curs
Acasă Acasă Cursuri Cursuri Grile Grile Simulări Simulări Meditații Meditații