9. Sistemul muscular

9.1. Introducere

În majoritate, mușchii scheletici sunt înguști și relativ lungi și cu câteva excepții, ambele capete ale lor se inseră pe oase. Privind un mușchi scheletic tipic, acesta prezintă două capete prin care:

• un capăt se atașează printr-un tendon de os, care rămâne relativ fix – loc de atașare la osul fix denumit origine;
• un capăt se atașează printr-un tendon de osul care este mișcat de mușchi – loc de atașare la osul mobil denumit inserție.
  
• în general, originea se află mai aproape de linia mediană a corpului, comparativ cu inserția. Anumiți mușchi au multiple origini și inserții. De exemplu, mușchiul biceps brahial prezintă două origini și două inserții.  
  

Extensiile țesutului conjunctiv care acoperă fibrele musculare duc la formarea tendoanelor, care prezintă un aspect de cilindri sau benzi, cu variații ale lungimii între mai puțin de 2 cm și mai mult de 30 de cm. Sunt cazuri în care mușchii se atașează de oase prin tendoane cu aspect plat, subțire, sub formă de teci, care poartă numele de aponevroze. În anumite situații, aponevrozele nu se atașează de oase, ci la fasciile altor mușchi. Aponevrozele sunt frecvent întâlnite la mușchii care acoperă trunchiul.

Prin acțiunea a 2 sau mai mulți mușchi care funcționează împreună se efectuează mișcările corpului. Exemple de mișcări:

• mușchiul biceps brahial realizează flexia antebrațului la nivelul cotului și permite apropierea mâinii de umăr;
• mușchiul triceps brahial realizează extensia antebrațului și determină îndepărtarea mâinii de umăr.
  

Mușchi agoniști sau mușchi prim motori – sunt acei mușchi care prezintă acțiune mai directă și mai puternică în timpul unei anumite mișcări. Exemplu: mușchiul biceps brahial este agonistul mișcărilor de la nivelul cotului.

Mușchi antagoniști – sunt acei mușchi care acționează în opoziție cu mușchii agoniști. Exemplu: mușchiul triceps brahial este antagonistul mușchiului biceps brahial. Altfel spus, în cursul contracției agonistului pentru a executa mișcarea dorită, antagonistul se relaxează pentru a permite această mișcare.

Mușchii mai pot fi numiți și:

• abductori;
• adductori;
• ridicători;
• coborâtori;
• retropulsori (retractori);
• antepulsori (protractori);
• rotatori;
• sfincterieni.

Acțiunile complexe ale grupelor de mușchi flexori, extensori, rotatori, dar și ale altora, contribuie la realizarea majorității mișcărilor corpului.

9.2. Exemple de zone ale corpului și mușchii care le aparțin

9.3. Mușchii extremităților corpului

Membrele superioare și inferioare sunt legate de trunchi prin intermediul mușchilor extremităților corpului care totodată controlează și mișcările tuturor părților componente ale extremităților.

Printre cei mai importanți mușchi ai feței anterioare a toracelui se numără:

• sternocleidomastoid;
• trapez;
• pectoralul mare;
• pectoralul mic;
• deltoid;
• dințat anterior;
• oblic extern.

Printre cei mai importanți mușchi ai feței posterioare a toracelui se numără:

• semispinalul capului;
• spleniusul capului;
  
• ridicătorul scapulei;
  
• trapez;
• deltoid;
• rotund mic;
• rotund mare;
• romboid mare;
• marele dorsal.

Mușchii umărului

Pentru a putea mișca umărul este necesară și mișcarea osului scapulă (omoplat), de care se atașează numeroși mușchi, dintre care doar câțiva prezintă importanță.

Mușchiul dințat anterior – caracteristici:

• mușchi lat, zimțat;
• se află în partea laterală a toracelui;
• originea: pe suprafața externă a primelor 8 sau 9 coaste;
• inserția: pe suprafața costală, anterioară a scapulei, pe marginea medială;
• inervat de: nervul toracic lung;
• are rolul de a trage spre exterior scapula și membrul superior; realizează abducția umărului.

Mușchiul trapez (trapezul) – caracteristici:    

• mușchi lat, triunghiular;
• se află la nivelul spatelui;
• originea: pe osul occipital și apofizele mai multor vertebre (cervicale, toracice);
• inserția: pe claviculă și scapulă (spina și acromion);
• inervat de: nervul accesor și câțiva nervi cervicali;
• funcții: mobilizează centura pectorală și întreaga extremitate superioară a corpului; realizează extensia membrului superior; în cursul abducției brațului, permite rotația scapulei în așa fel încât fosa glenoidă sa se orienteze în sus (elevație).

Mușchiul dorsalul mare – caracteristici:

• mușchi al spatelui;
• originea: pe apofizele a numeroase vertebre toracice, creasta iliacă, fascia lombodorsală;
• inserția: pe creasta tuberculului mic, printr-un tendon lat; pe humerus (șanțul intertubercular);
• inervat de: nervul toracodorsal;
• permite extinderea brațului și funcționează ca antagonist al pectoralului mare;
• realizează extensia membrului superior;

Mușchiul pectoralul mare – caracteristici:

• unul dintre mușchii mari, triunghiulari ai peretelui toracic anterior;
• originea: pe oasele (sternul) și cartilajele costale toracale ale coastelor adevărate și pe claviculă (jumătatea medială);
• inserția: pe humerus (creasta tuberculului mare);
• inervat de: nervii pectorali: medial și lateral;
• realizează adducția brațului (membrului superior); constituie o parte semnificativă din peretele anterior al axilei; funcționează ca agnoist al marelui dorsal (pentru realizarea adducției brațului).

Mușchiul deltoid – caracteristici:

• acoperă umărul;
• originea: pe scapulă (spina și acromion) și pe claviculă;
• inserția: pe humerus (tuberozitatea deltoidă);
• inervat de: nervul axilar;
• este considerat a fi un abductor major al brațului;
• realizează flexia și extensia brațului;
• când funcționează ca mușchi abductor, antagoniștii săi sunt mușchii: pectoralul mare și dorsalul mare.

Mușchiul pectoralul mic – caracteristici:

• mușchi mai mic, triunghiular;
• se află sub pectoralul mare;
• originea: pe coaste (III-V);
• inserția: pe apofiza coracoidă a scapulei;
• inervat de: nervii pectorali: medial și lateral;
• realizează coborârea umărului (depresie).

Mușchii brațului

Mișcările umărului și ale antebrațului sunt produse de către mușchii brațului.

Mușchiul biceps brahial – caracteristici:

• cel mai superficial mușchi al brațului;
• originea: prezintă două capete (lung și scurt) pe scapulă (pe tuberculul supraglenoidal și apofiza coracoidă);
• inserția: pe radius (tuberozitatea proximală) și în parte, pe țesutul conjunctiv al antebrațului (Completare: adică se inseră pe o fascie);
• inervat de: nervul musculocutanat;
• funcții: mobilizează două articulații: articulația cotului – unde determină flexia și supinația antebrațului și articulația umărului – determină flexia extremității superioare.

Mușchiul triceps brahial – caracteristici:    

• mușchi voluminos al porțiunii posterioare a brațului;
• originea: prezintă 3 capete – două pe humerus (suprafața posterioară) și unul pe scapulă (tuberculul infraglenoidal);
• inserția: pe olecranul ulnei;
• inervat de: nervul radial;
• funcții: extensia antebrațului la nivelul cotului.

Mușchiul coracobrahial – caracteristici:    

• dispus anterior;
• se află între scapulă și humerus;
• funcții: intervine în flexia și adducția brațului.

Mușchiul brahial – caracteristici:    

• originea: humerus (jumătatea distală, suprafața anterioară);
• inserția: ulna (tuberozitatea proximală);
• inervat de: nervul musculocutanat;
• realizează flexia antebrațului la nivelul cotului (în carte este menționată și flexia brațului la nivelul cotului).

Mușchii antebrațului, ai încheieturii mâinii și ai mâinii

Numeroși mușchi ai brațului se continuă și la nivelul antebrațului, cum ar fi: mușchiul biceps brahial, triceps brahial și brahial. Mușchiul brahioradial (mușchi al antebrațului) este un alt mușchi care realizează flexia antebrațului la nivelul cotului, cu originea pe humerus (marginea laterală) și inserția pe radius (suprafața laterală).

Supinatorul, mușchi al antebrațului cu originea pe humerus (epicondilul lateral) și inserția pe radius (în regiunea sa superioară). Supinatorul permite supinația (rotația antebrațului astfel încât să orienteze palma către anterior).

Pronatorul rotund și pătrat sunt mușchi ai antebrațului care permit rotația acestuia înspre linia mediană.

Numeroși mușchi ai antebrațului prezintă tendoane lungi care se întind înspre încheietura mâinii și ulterior spre degete și funcționează ca flexori și extensori puternici ai degetelor.

Pentru realizarea flexiei la nivelul încheieturii mâinii, intervin următorii mușchi:

• mușchiul flexor radial al carpului;
• mușchiul flexor ulnar al carpului;
• numeroși alți mușchi.  

Pentru realizarea extensiei la nivelul încheieturii mâinii, intervin următorii mușchi:

• mușchiul extensor radial lung al carpului;
• mușchiul extensor radial scurt al carpului;
• mușchiul extensor ulnar al carpului;
  
• alți mușchi.

Mușchii care realizează flexia și extensia încheieturii mâinii, permit și adducția și abducția acesteia. Mușchii flexori alcătuiesc o masă musculară, iar o parte dintre aceștia au originea pe humerus (epicondilul medial). În schimb, extensorii au originea în parte pe humerus (epicondilul lateral).

Mâna împreună cu degetele pot realiza mișcări de flexie, extensie, abducție și adducție. Prezența unor mușchi scurți la baza policelui îi dau acestuia posibilitatea de a atinge vârfurile fiecărui dintre celelalte degete. Este o proprietate ce îl caracterizează pe om și poartă numele de opozabilitate. Totodată, degetul mic prezintă mușchi scurți care permit adâncirea palmei și dau posibilitatea degetului mic și policelui să se atingă.

Pentru mișcarea degetelor intervin mai mulți mușchi flexori și extensori. Abducția degetelor este realizată de mușchii interosoși dorsali. În plus, în mișcarea fiecărui deget intervin și tendoanele mușchilor lungi ai antebrațului care se inseră pe degete. Tecile sinoviale acoperă tendoanele. (Completare: Tecile sinoviale sunt structuri anatomice care înconjoară tendoanele, (în special cele de la nivelul mâinilor și picioarelor), cu scopul de a facilita mișcarea lor cu ușurintă și pentru a preveni frecarea excesivă între tendon și structurile din jur. Denumirea de sinoviale vine de la faptul că secretă lichid sinovial care limitează frecarea.)

Mușchii coapsei

Comparativ cu extremitatea superioară, legarea de trunchi a extremității inferioare este realizată de un număr mai mic de mușchi.

Mușchiul psoasul mare – caracteristici:

• mușchi important al feței anterioare a coapsei;
• leagă membrul inferior de scheletul axial;
• originea: pe corpurile vertebrelor lombare (T12-L5); apoi traversează pelvisul pentru a ajunge la nivelul coapsei;
• inserția: pe trohanterul mic al femurului;
• funcții: realizează flexia coapsei și flexia trunchiului.

Mușchiul iliac – caracteristici:

• pe fața anterioară a coapsei;
• originea: în fosa iliacă a ilionului;
• inserția: pe trohanterul mic al femurului, alături de psoasul mare;
• funcții: flexia la nivelul articulației șoldului;
• în general, se asociază cu mușchiul psoas mare și alcătuiesc un singur mușchi – mușchiul iliopsoas; inervația acestuia este asigurată de nervul femural.

Mușchiul croitor – caracteristici:

• pe suprafața anterioară a coapsei;
• mușchi lung, îngust;
• originea: pe coxal, spina iliacă antero-superioară;
• inserția: tibie (suprafața medială);
• inervat de: nervul femural;
• se întinde între articulația șoldului și genunchiului;
• funcții: permite mișcarea articulației șoldului și genunchiului; flexia coapsei; rotește gamba medial; permite încrucișarea picioarelor (de aici și denumirea de sartorius);

*sartor = croitor, iar prin denumirea de sartorius face referire la poziția cu picioarele încrucișate a croitorilor.

Grupul muscular cvadriceps femural – caracteristici:    

• reprezintă majoritatea masei musculare a feței anterioare a coapsei;
• din grup fac pare: dreptul femural, vastul lateral, vastul medial și vastul intermediar;
• inervați de: nervul femural;
• originea: pe ilion (spina antero-inferioară) pentru dreptul femural; pe femur pentru ceilalți 3: vastul lateral pe linia aspră a femurului; vastul medial pe femur și vastul intermediar pe suprafața anterioară a femurului.
• inserția: fibrele celor 4 mușchi converg și se inseră pe patelă și tuberozitatea tibială prin tendonul patelar;
• funcții: sunt mușchi extensori ai gambei;
• (completare: dintre toți cei 4 mușchi, doar dreptul femural poate realiza flexia coapsei datorită originii sale pe spina iliacă antero-inferioară, favorizând astfel ridicarea coapsei spre trunchi).

Mușchiul semimembranos – caracteristici:

• pe fața posterioară a coapsei;
• originea: pe tuberozitatea ischiadică (ischion);
• inserția: pe tibie (capătul proximal, pe condilul medial);
• trece peste două articulații;
• face parte din grupul mușchilor ischiogambieri (care realizează flexia gambei);
• inervat de: nervul tibial;
• funcții: permite extensia coapsei și flexia gambei.

Mușchiul semitendinos – caracteristici:

• pe fața posterioară a coapsei;
• face parte din grupul mușchilor ischiogambieri sau poplitei;
• originea: pe ischion (tuberozitate);
• inserția: pe tibie (capătul proximal, suprafața medială);
• mușchi lung, se aseamănă cu o bandă;
• denumirea sa este justificată de aspectul tendinos (are forma unui tendon lung, ce se aseamănă cu o coardă) care se remarcă de la jumătatea coapsei către locul de inserție;
• leagă ischionul de capătul proximal al tibiei;
• inervat de: nervul tibial;
• funcții: flexia gambei, rotește gamba spre medial, extensia coapsei.

Mușchiul biceps femural – caracteristici:

• face parte din grupul mușchilor ischiogambieri;
• prezintă două capete: lung și scurt;
• originea: pe tuberozitatea ischiadică pentru capătul lung și pe corpul femurului (linia aspră) pentru cel scurt;
• inserția: pe capul fibulei pentru capătul lung și pe fibulă pentru capătul scurt;
• inervat de: nervul tibial (ramură a nervului sciatic) și nervul fibular comun;
• funcții: extensia coapsei, flexia gambei, rotește lateral gamba.

Grupul muscular al adductorilor – caracteristici:    

• pe fața medială a coapsei;
• fac parte: adductorul mare, adductorul scurt, adductorul lung;
• originea: pe osul pubis pentru toți cei 3 adductori;
• inserția: pe femur pentru toți cei 3 adductori;
• inervați de: nervul obturator;
• funcția: realizează adducția coapsei.

Grupul mușchilor fesieri – caracteristici:

• se află la nivelul feselor;
• fac parte: fesierul mare (cel mai voluminos mușchi al fesei), fesierul mijlociu, fesierul mic;
• originea: pentru fesierul mare pe ilion (creasta și suprafața posterioară), sacru și coccis (suprafața posterioară), și pe ligamentul sacrotuberal; pentru fesierul mijlociu și fesierul mic, pe ilion (suprafața laterală);
• inserția: pentru fesierul mare pe femur (tuberozitatea gluteală), tractul iliotibial; pentru fesierul mijlociu și fesierul mic, pe trohanterul mare al femurului;
• funcții: fesierul mare realizează extensia membrului inferior în articulația șoldului; fesierul mijlociu realizează abducția coapsei și permite rotația coapsei medial; fesierul mic realizează abducția coapsei.
• inervația fesierului mare se face de către nervul fesier inferior, iar a fesierului mijlociu și mic de către nervul fesier superior.

Mușchiul tensor al fasciei late – caracteristici:

• originea: pe ilion (splina iliacă antero-superioară);
• inserția: pe tibie;
• inervat de: nervul fesier superior;

Gracilis – caracteristici:    

• originea: osul pubian (sub simfiză);
• inserția: pe tibie (suprafața medială, în spatele croitorului);
• inervat de: nervul obturator.

Mușchii gambei

Originea celor mai importanți mușchi ai gambei se află pe oasele gambei, iar inserția celor mai mulți dintre ei se face pe oasele piciorului.

Mușchiul tibial anterior – caracteristici:

• se află pe fața anterioară a gambei;
• este dispus lateral, în imediata vecinătate a tibiei;
• originea: pe tibie (condilul lateral al porțiunii superioare);
• inserția: pe tarsiene și metatarsiene (pe tars-primul cuneiform);
• inervat de: nervul fibular profund;
• funcții: determină inversia piciorului (întoarce talpa piciorului înăuntru); permite flectarea dorsală a piciorului (ridică piciorul în sus).

Mușchiul gastrocnemian – caracteristici:

• pe fața posterioară a gambei;
• originea: pe condilii medial și lateral ai femurului;
• inserția:  similară mușchiului solear, pe calcaneu (os tarsian) prin tendonul ahilian (calcanean);
• inervat de: nervul tibial (ramură a nervului sciatic);
• se arcuiește peste articulațiile genunchiului și a gleznei;
• funcție: principală – permite flexia plantară (coboară piciorul în jos); totodată, realizează flexia gambei.

Mușchiul solear – caracteristici:

• pe fața posterioară a gambei;
• se află sub mușchiul gastrocnemian;
• originea: pe tibie și fibulă;
• inserția: pe calcaneu prin tendonul ahilian;
• inervat de: nervul tibial;
• funcții: flexia plantară a piciorului.

Mușchii gastrocnemian și solear constituie o pereche de mușchi numită triceps sural. Acesta dă forma moletului (mușchilor posteriori ai gambei) și se inseră pe calcaneu prin tendonul ahilian comun.

Mușchiul peronierul lung – caracteristici:

• unul dintre mușchii laterali ai gambei;
• originea: pe fibulă (porțiunea superioară);
• inserția: pe osul cuneiform medial și pe primul metatarsian;
• funcții: eversia piciorului și flexia plantară.

Mușchiul peronierul scurt – caracteristici:

• alt mușchi lateral al gambei;
• inserția: pe al V-lea metatarsian;
• funcții: produce eversia piciorului.

La nivelul articulației gleznei au loc două mișcări importante, și anume: flexia și extensia. Totodată au loc și inversia și eversia, mișcări laterale care au loc în mod special între oasele tarsiene.

Dispoziția mușchilor piciorului este similară cu cea a mușchilor mâinii. Sunt numeroși mușchi mici aflați pe suprafața plantară a piciorului care se inseră pe oasele degetelor piciorului. Așezarea tendoanelor este făcută în rânduri, pentru fiecare deget fiind tendoane care se întind în lungul feței plantare. Pe suprafața dorsală, la nivelul fiecărui deget ajunge câte un tendon pentru mușchii extensori ai piciorului.

9.4. Mușchii capului și ai trunchiului

Mișcările pe care le realizează mușchii capului sunt:

• mișcările feței;
• realizează masticația;
• permit mișcările oculare.

Cele mai importante mișcări ale capului sunt:

• flexia;
• extensia;
• rotația (cu ajutorul ei se indică negația).

Diferența mușchilor feței comparativ cu alți mușchi este dată de mobilizarea lor pentru sarcini relativ mici, motiv pentru care nu au nevoie de tendoane puternice, cum ar fi în cazul mușchilor extremităților. În plus, o altă diferență pe care o fac mușchii feței ține de prezența lor în fascia superficială, acolo unde au și originea sau pe oasele feței. Inserția se face pe piele mai frecvent sau în țesutul conjunctiv subiacent.

Cei mai importanți mușchi care intervin în flexia capului sunt:

• mușchiul lung al gâtului;
• mușchiul lung al capului;
  
• mușchiul drept anterior al capului.
  

Originea lor: pe vertebrele cervicale superioare.

Inserția lor: pe osul occipital sau pe vertebrele cervicale supraiacente (deasupra).

Cei mai importanți mușchi extensori ai capului sunt:

• mușchiul splenius al capului, asistat de următorii 2;
• mușchiul semispinal al capului;
• mușchiul longissimus.

Originea lor: pe vertebrele superioare.

Inserția lor: pe osul occipital sau temporal.

Mulți mușchi mici asistă acești mușchi importanți.

Mușchii feței

În mișcarea mandibulei și realizarea masticației intervin 4 perechi de mușchi puternici care se inseră pe mandibulă (temporalul, maseterul, pterigoid medial și lateral).

Temporalul – caracteristici:

• când gura este încleștată, poate fi simțit prin palpare la nivelul tâmplei;
• intervine în mișcarea de închidere a gurii;
• originea: pe osul temporal.

Maseterul – caracteristici:

• intervine și el în mișcarea de închidere a gurii;
• originea: pe arcul zigomatic al temporalului și pe osul zigomatic;

Pterigoidul medial – caracteristici:

• intervine și el în mișcarea de închidere a gurii;
• originea: pe apofiza ptergoidă a osului sfenoid și pe porțiuni adiacente ale maxilei și ale osului palatin;
• inserția pe: suprafața internă a ramurii mandibulei.

Pterigoidul lateral – caracteristici:    

• mișcă mandibula în sens lateral;
• determină protruzia mandibulei și asigură în acest fel mișcarea de deschidere a gurii;
• inserția: pe gâtul apofizei condiloide a mandibulei.

Mușchii care sunt esențiali în mimică (realizarea expresiilor faciale), sunt:

• platisma – prin contracția sa trage unghiul gurii în jos;
• mușchiul orbicular al ochiului – închide pleoapa;
• mușchiul orbicular al gurii – înconjoară orificiul cavității bucale și închide buzele, realizând țuguierea buzelor;
• zigomatic – prin contracția sa trage colțul gurii în sus (zâmbet);
• buccinator;
• epicranian – ridică sprânceana.

Dintre aceștia, unii sunt pereche, alții nepereche. În general sunt mușchi foarte subțiri, denumiți și mușchi cutanați, deoarece se fixează pe piele și ca urmare a poziției lor față de aceasta. Originea lor, în majoritate, este pe suprafața craniului și pe fascie.

Pentru mișcările ochiului și acomodarea vederii, sunt implicate două grupe de mușchi:

• mușchii extrinseci ai ochiului – mișcă globul ocular; sunt 4 mușchi drepți care realizează elevația, coborârea, adducția și abducția globului ocular; restul mușchilor extrinseci permit rotirea globului ocular în jos, în sus și lateral.
• mușchii intrinseci – modifică forma cristalinului și determină dilatarea și contracția pupilei. Un exemplu de mușchi intrinsec este mușchiul ciliar.

Mușchii gâtului

Numeroși mușchi ai gâtului participă direct la mișcările capului și sunt în relație cu coloana vertebrală.

Mușchiul sternocleidomastoidian – caracteristici:

• mușchi al gâtului cu importanță mare;
• pe partea laterală a gâtului;
• originea: pe stern și pe claviculă (suprafața superioară);
• inserția: pe apofiza mastoidă a osului temporal;
• funcții: înclină capul lateral și înspre torace; sunt mușchi pereche care acționează împreună realizând flexia capului.

Mușchii infrahioidieni – caracteristici:

• mușchi importanți ai gâtului;
• mușchi lungi, înguști, plați;
• pe partea anterioară a gâtului;
• funcții: acoperă glanda tiroidă (suprafața ei laterală); trag în jos laringele; în procesul deglutiției, intervine coborând osul hioid.

Alți mușchi ai gâtului care sunt asociați capului și încadrați ca extensori, sunt:

• spleniusul capului;
• semispinalul capului;
• mușchiul longissimus.

Mușchii abdomenului

O suprafață extinsă a peretelui anterior al cavității abdominale este lipsit de oase cu rol de protecție. În acest fel, straturile de mușchi întinse și subțiri de la nivelul peretelui abdominal ajută în menținerea poziției normale (contenția) a viscerelor din abdomen și realizează flexia trunchiului. De la apofiza xifoidă la simfiza pubiană, urmând linia mediană a peretelui abdominal, se întinde linia albă, lipsită de mușchi, nervi sau vase mari de sânge, este alcătuită în principal din țesut conjunctiv.

Mușchiul drept abdominal – caracteristici:

• unul dintre mușchii importanți din peretele abdominal;
• mușchi lung, lat, se aseamănă cu o bandă;
• dispus pe fiecare parte a liniei albe;
• originea: pe creasta pubiană;
• inserția: pe apofiza xifoidă;
• funcții: comprimă cavitatea abdominală; ajută la flexia coloanei vertebrale.

Mușchiul oblic extern – caracteristici:

• alt mușchi important;
• mușchi superficial și extins, se aseamănă cu o fâșie;
• începe de la ultimele 8 coaste inferioare și se întinde în jos și medial;
• inserția: printr-o aponevroză pe linia albă și pubis;
• funcție: comprimă peretele abdominal.

Mușchiul oblic intern – caracteristici:

• reprezintă stratul din mijloc al celor 3 straturi musculare, care sunt situate lateral de dreptul abdominal;
• direcția fibrelor sale este aproape perpendiculară comparativ cu cele ale oblicului extern;
• originea: pe creasta iliacă;
• inserția: pe cartilajele coastelor inferioare, pe linia albă și pe creasta pubiană.

Mușchiul transvers abdominal – caracteristici:

• dispus cel mai profund dintre cei 3 mușchi aflați lateral de dreptul abdominal;
• originea: pe coastele inferioare și pe apofizele vertebrelor lombar;
• inserția: pe linia albă și pe creasta pubiană;
• funcții: contractă peretele abdominal; totodată intervine în expirul forțat împingând diafragma în sus.

Mușchii respirației

Cele două faze ale actului respirator sunt:

• inspirația  – în cursul căreia are loc expansiunea toracelui și permite intrarea aerului în plămâni;
• expirația – în cursul căreia are loc relaxarea toracelui și favorizează ieșirea aerului din plămâni. În general, este un proces pasiv care urmează după relaxării mușchilor inspiratori.

În inspir participă cei mai importanți mușchi inspiratori: diafragma și mușchii intercostali externi. În cazul unei inspirații mai profunde, intervin și mușchii: pectoralul mare și trapezul.

Mușchii care intervin în expir sunt: 

• oblicul intern;
• oblicul extern;
• transversul abdominal;
• dreptul abdominal.

Respirația relaxată implică diafragma și mușchii intercostali externi.

Mușchii pelvisului

Mușchii pelvisului iau parte la formarea pereților și a planșeului pelvian. Unii dintre cei mai importanți mușchi care intervin în formarea planșeului pelvian sunt:

• ridicătorul anal;
• coccigianul.

Ridicătorul anal – caracteristici:

• mușchi pereche;
• se compune din mușchiul ilio-coccigian și mușchiul pubo-coccigian;
• originea: pe pereții pelvisului, la nivelul pubisului și al ilionului;
• inserția:  pe mușchiul de pe partea opusă (pentru fiecare mușchi) și formează un rafeu, la nivelul căruia se împletesc fibrele musculare; terminația posterioară a rafeului este asemănătoare unei bandelete care se inseră pe coccis.
• funcție: susține organele pelviene.

Mușchiul coccigian – caracteristici:

• mușchi mic, în formă de evantai;
• originea: pe spina ischionului;
• inserția: pe coccis;
• asistă ridicătorul anal;
• funcție: ajută la susținerea organelor interne.