GinaMed
Cursuri - Biologie Corint - 8. Sistemul nervos vegetativ

8. Sistemul nervos vegetativ

Cuprins:

8.1. Centrii nervoși vegetativi și legătura lor cu efectorii
8.2. Efectele stimulării SNV asupra diferitelor organe
8.3. Noțiuni elementare de igienă și patologie

Sistemul nervos vegetativ (SNV) exercită control asupra miocardului, musculaturii netede și a glandelor (endocrine și exocrine), coordonând activitatea viscerelor și a vaselor de sânge. Este orientat astfel către efectori care în mod obișnuit nu se află sub un control voluntar.

8.1. Centrii nervoși vegetativi și legătura lor cu efectorii

SNV – cuprinde centrii nervoși dispuși intranevraxial (în SNC) și extranevraxial (în afara SNC) care se află în relație cu organele a căror activitate o controlează. Din punct de vedere funcțional și structural, SNV se împarte în: sistem nervos vegetativ simpatic (SNS) și sistem nervos vegetativ parasimpatic (SNPS). La majoritatea organelor ajunge o inervație vegetativă dublă și antagonică. În cazul altor organe, simpaticul și parasimpaticul exercită efecte similare, însă diferite din punct de vedere calitativ și cantitativ. În plus, sunt organe aflate sub controlul doar a unuia dintre sisteme.

La baza activității SNV se află reflexul. Acesta funcționează pe baza arcului reflex vegetativ, care prezintă componente identice arcului reflex somatic, însă cu diferența de alcătuire a căii eferente. Aceasta prezintă 2 neuroni, din care primul are corpul neuronal în substanța cenușie medulară sau cerebrală (preganglionar). Axonul primului neuron (fibra preganglionară) face sinapsă cu cel de-al doilea neuron (postganglionar) într-un ganglion vegetativ.

Receptori ai arcului reflex vegetativ: baroreceptori, presoreceptori, chemoreceptori (din organe sau vase).

Calea aferentă a arcului reflex vegetativ: se aseamănă cu cea de la arcul reflex somatic. Originea neuronului viscero-aferent este în ganglionii spinali sau în ganglionii extranevraxiali asociați nervilor cranieni. Dendrita acestora ajunge la receptorii din organe sau vase, axonul pătrunde în nevrax, unde intră în legătură cu centrul vegetativ simpatic sau parasimpatic.

Calea eferentă a arcului reflex vegetativ: este fundamental diferită de cea a reflexului somatic. Deosebirea este dată de prezența unor ganglioni vegetativi latero-vertebrali (în cazul SNS) sau juxta-viscerali și intra-murali (în cazul SNPS). La nivelul ganglionilor se face sinapsă între axonul neuronului vegetativ preganglionar mielinizat și neuronul vegetativ postganglionar nemielinizat. Axonul acestuia din urmă formează fibra postganglionară care va ajunge la organul efector vegetativ (mușchi neted sau glandă). La nivelul diferitelor viscere, SNV formează plexuri vegetative mixte: simpatico-parasimpatice.

Centri nervoși:

  • SNS – în coarnele laterale ale măduvei toracale și lombare superioare.
  • SNPS  – nucleii parasimpatici din trunchiul cerebral; măduva sacrală (S2-S4) – nucleul parasimpatic pelvin.
Diferența între arcul reflex vegetativ și arcul reflex somatic.
Figura 8.1 Diferența între arcul reflex vegetativ și arcul reflex somatic.

Pe imaginea de mai sus se remarcă prezența unui neuron de asociație în cazul ambelor arcuri. Neuronul de asociație din arcul reflex vegetativ se află între axonii neuronilor viscero-senzitivi din jumătatea posterioară a cornului lateral al MS și dendritele neuronilor viscero-motori din jumătatea anterioară a cornului lateral al MS.

Căile SNV

  • SNS căi proprii; lanțurile simpatice paravertebrale (latero-vertebrale). Acesta sunt de fapt două lanțuri de ganglioni dispuși de o parte și de alta a coloanei vertebrale. Ramurile comunicante fac conexiunea între ganglionii latero-vertebrali și nervii spinali. Sinapsa stabilită între fibrele preganglionară și postganglionară se desfășoară în ganglionii latero-vertebrali care aparțin lanțurilor paravertebrale. Acești ganglioni fiind foarte aproape de MS, fibra preganglionară este scurtă, iar cea postganglionară este mai lungă. 
  • SNPS cranian – căile unor nervi cranieni (III, VII, IX, X).
  • SNPS sacral – căile nervilor pelvici.

În cazul SNPS, sinapsa stabilită între fibrele preganglionară și postganglionară se desfășoară în ganglionii juxta-viscerali (în apropierea viscerului) sau intra-murali (în peretele viscerului/ organului) – cum ar fi în plexurile din pereții tubului digestiv. Opus de cazul SNS, fibra preganglionară este mai lungă, iar fibra postganglionară este mai aproape de organ, deci mai scurtă.

În cazul ambelor sisteme (SNS și SNPS), mediatorul chimic eliberat – acetilcolina – între fibrele preganglionară și postganglionară, este același. La capătul periferic al fibrei postganglionare, la contactul cu organul efector, la SNS se eliberează noradrenalină, iar la SNPS, acetilcolină.

Neurotransmițătorii sistemului nervos vegetativ (SNV).
Figura 8.2 Neurotransmițătorii sistemului nervos vegetativ (SNV).

Există însă și excepții în care fibre postganglionare ale SNS eliberează acetilcolină, însă sunt foarte puține.

Există și fibre postganglionare care nu eliberează nici acetilcolină, nici noradrenalină – se numesc sinapse noncolinergice, nonadrenergice. Acestea eliberează alte substanțe – monoxidul de azot.

Sinapsele care folosesc ca neurotransmițător noradrenalina/ noepinefrina (NA) și/ sau adrenalina/ epinefrina – sunt adrenergice.

Sinapsele care folosesc ca neurotransmițător acetilcolina (Ach) – sunt colinergice.

Medulosuprarenala (componentă a glandei suprarenale) se consideră a fi un ganglion fără prelungiri care eliberează în sânge adrenalină și noradrenalină. Medulosuprarenala este singurul organ care prezintă doar inervație simpatică preganglionară din marele nerv splanhnic.

Cele două componente ale SNV – SNS și SNPS – pot fi diferențiate din punctul de vedere a:

  • Originii fibrelor preganglionare

SNS: zonele toracică (T1-T12) și lombară superioară (L1-L2) ale MS.

SNPS: trunchi cerebral și zona sacrală (S2-S4) a MS.

  • Localizării ganglionilor

SNS: lanțurile paravertebrale (latero-vertebrale) și prevertebrale.

SNPS: ganglionii terminali în interiorul (intra-murali) sau în apropierea efectorilor (juxta-viscerali).

  • Distribuției fibrelor postganglionare

SNS: în întreg organismul.

SNPS: distribuție limitată (în principiu, în viscere și la nivelul capului).

  • Activării/ inhibării organismului

SNS: activează organismul pentru luptă și apărare (mai ales prin eliberare de noradrenalină din fibrele postganglionare și adrenalina din medulosuprarenală).

SNPS: cel mai frecvent declanșează procese antagonice SNS (eliberare de acetilcolină din fibrele postganglionare).

Cu scopul de a menține homeostazia, acțiunile celor două sisteme trebuie menținute în echilibru.

Cea mai mare parte a viscerelor prezintă inervație dublă, de natură simpatică și parasimpatică. În această situație cele două sisteme, SNS și SNPS pot acționa:

  • antagonist – de exemplu, în reglarea diametrului pupilar.
  • complementar – de exemplu, în reglarea secreției salivare.
  • cooperant – de exemplu, la nivelul aparatului reproducător sau în micțiune.

Organe care nu prezintă inervație parasimpatică, sunt:

  • medulosuprarenalele;
  • glandele sudoripare;
  • mușchii erectori ai firelor de păr;
  • majoritatea vaselor sangvine.

În această situație, reglarea activității se face prin controlul ratei de stimulare simpatică a structurii respective.

În termoreglare, intervine și sistemul simpatoadrenal.

8.2. Efectele stimulării SNV asupra diferitelor organe

Efectele stimulării SNV asupra diferitelor organe:

Organul efector Efectul stimulării simpatice Efectul stimulării parasimpatice
Ochi pupila se dilată (midriază) datorită mușchiului dilatator pupilar al irisului nu are efect asupra mușchiului dilatator al irisului
Ochi nu are efect asupra mușchiului constrictor pupilar al irisului are loc contracția pupilei (mioză)
Ochi relaxarea mușchiului ciliar cu acomodare pentru vederea la distanță contracția mușchiului ciliar cu acomodare pentru vederea de aproape
Glande lacrimale scad secreția  stimulează secreția
Glande sudoripare stimulează secreția stimulează secreția la nivel palmar
Glande salivare scad secreția - determină secreție salivară vâscoasă cresc secreția - determină secreție salivară apoasă
Glande gastrice  scad secreția stimulează secreția
Glande intestinale nu are efect stimulează secreția
Glande medulosuprarenale stimulează secreția hormonală nu are efect
Cord cresc: frecvența, conducerea și forța de contracție scad: frecvența și conducerea; pe forța de contracție nu are efect 
Vase sangvine în principal, vasoconstricție; afectează majoritatea vaselor (arteriole din tegument, viscere și parțial din mușchii striați) dilatație în câteva teritorii vasculare
Plămâni dilată arborele bronșic constricție la nivelul arborelui bronșic
Plămâni inhibă secreția glandelor mucoase stimulează secreția glandelor mucoase
Tractul gastrointestinal inhibă motilitatea stimulează motilitatea
Tractul gastrointestinal stimulează închiderea sfincterelor relaxează sfincterele (de cele mai multe ori)
Ficat stimulează glicogenoliza nu are efect
Pancreas inhibă secreția exocrină stimulează secreția exocrină
Splină stimulează contracția nu are efect
Tract urinar reduce debitul urinar și secreția de renină; determină contracția sfincterului vezical intern contractă mușchiul detrusor vezical; relaxează sfincterul vezical intern
Sistemul nervos vegetativ.
Figura 8.3 Sistemul nervos vegetativ.

Sistemul nervos vegetativ SIMPATIC prezintă următoarele caracteristici:

  • Fibrele preganglionare cu originea în MS (T1-T4) fac sinapsă în ganglionii paravertebrali (latero-vertebrali) cu fibrele postganglionare care ajung la ochi, glanda lacrimală, mucoasa nazală, glandele salivare (glande submandibulare, glanda parotidă), inimă, plămâni.
  • Fibrele preganglionare cu originea în MS (T5-T9) trec prin ganglionii paravertebrali (latero-vertebrali), formează marele nerv spanhnic și fac sinapsă cu fibrele post ganglionare din ganglionul prevertebral celiac, care ajung la ficat, vezica biliară, splină, stomac, pancreas, intestin subțire. Totodată, la acest nivel se remarcă cum fibre preganglionare trec prin ganglionii paravertebrali (latero-vertebrali) și ajung direct la medulosuprarenală.
  • Fibrele preganglionare cu originea în MS (T10-T12) trec prin ganglionii paravertebrali (latero-vertebrali), formează micul nerv spanhnic și fac sinapsă cu fibrele postganglionare din ganglionul prevertebral celiac, care ajung la rinichi. Totodată, o ramură preganglionară a micului nerv splanhnic face sinapsă în ganglionul mezenteric superior prevertebral cu fibre postganglionare ce ajung la intestinul subțire (ileon), intestinul gros (zona de colon ascendent).
  • Fibrele preganglionare cu originea în MS (L1-L2) trec prin ganglionii paravertebrali (latero-vertebrali) și fac sinapsă cu fibrele postganglionare din ganglionul mezenteric inferior prevertebral, care ajung la rect, colon descendent, vezica urinară și organele de reproducere (atât feminine, cât și masculine).  

Sistemul nervos vegetativ PARASIMPATIC prezintă următoarele caracteristici: 

  • Fibrele preganglionare cu originea în nucleii vegetativi accesori ale oculomotorului (nervul III) fac sinapsă în ganglionul juxta-visceral cu fibrele postganglionare care ajung la nivelul ochiului (mai exact, fibrele ajung la mușchiul sfincter al irisului și la fibrele circulare ale mușchiului ciliar).
  • Fibrele preganglionare cu originea în nucleii vegetativi lacrimal și salivator superior (ambii din punte) ale nervului facial (nervul VII) fac sinapsă în ganglionul juxta-visceral cu fibrele postganglionare care ajung la nivelul glandelor lacrimale, mucoasa nazală, glande submandibulare, sublinguale.
  • Fibrele preganglionare cu originea în nucleul vegetativ salivator inferior din bulb ale nervului glosofaringian (nervul IX) fac sinapsă în ganglionul juxta-visceral cu fibrele postganglionare care ajung la nivelul glandelor parotide.
  • Fibrele preganglionare cu originea în nucleul vegetativ dorsal ale nervului vag (nervul X) fac sinapsă în ganglionii intra-murali cu fibrele postganglionare de la nivelul plămânilor, inimii, ficatului, vezicii biliare, splinei, stomacului, intestinului subțire, intestinului gros (porțiunea de colon transvers), rinichi.
  • Fibrele preganglionare cu originea în MS (S2-S4) ale nervilor pelvieni fac sinapsă în ganglionii intra-murali cu fibrele postganglionare de la nivelul rectului, colonului sigmoid, vezicii urinare și organelor de reproducere (atât feminine, cât și masculine).  

8.3. Noțiuni elementare de igienă și patologie

Meningita - reprezintă inflamarea meningelor de la nivel spinal sau cerebral. Etiologiile pot fi multiple: bacteriene sau virale.

Encefalita - boală inflamatorie acută a creierului, cauzată de prezența unor virusuri la nivelul SNC. O altă cauză poate fi o reacție de hipersensibilitate inițiată de un virus sau o proteină străină organismului. Patologia se remarcă prin disfuncții cerebrale extinse și grave.

Hemoragiile cerebrale - reprezintă un grup de afecțiuni cerebrale apărute ca urmare a unor sângerări la nivelul țesutului cerebral, în spațiile epidural, subdural sau subarahnoidian. În general apare ca urmare a ruperii unui vas ateromatos la o persoană ce prezintă hipertensiunea arterială. În cazuri mai rare poate apărea ca urmare a ruperii unui anevrism congenital sau unei malformații congenitale. Hemoragiile cerebrale mai pot apărea și în urma unor traumatisme. Sun afecțiuni cu mortalitate ridicată care reprezintă urgențe medico-chirurgicale; chiar dacă hemoragia este oprită și se face drenarea sângelui, există posibilitatea ca pacienții să rămână cu sechele neurologice mari.

Coma - stare clinică în care se poate găsi un pacient în situația în care acesta nu poate fi trezit și nici nu oferă niciun răspuns la nicio categorie de stimuli aplicați. În cazul în care aplicarea stimulilor are un caracter repetitiv, aceasta poate determina cel mult reflexe primitive de apărare. În cazul în care starea de comă are un caracter profund, reflexele cu sediul în trunchiul cerebral și cele miotatice pot fi absente. Coma prezintă multiple cauze care constau în disfuncții la nivelul emisferelor cerebrale, diencefalului și punții. Cele mai des întâlnite cauze sunt: traumatismele cerebrale, hemoragiile cerebrale sau afecțiuni cerebrale difuze sau metabolice.

Convulsiile - pot fi: izolate sau nerecurente. Manifestarea lor se face doar în anumite situații, cum ar fi boli febrile, traumatisme craniene. Se mai pot manifesta în epilepsie (boală cronică, recurentă care se caracterizează prin debut brusc, cu pierderea conștienței, cu activitate motorie necontrolată și caracteristică, precum și cu fenomene senzoriale). Factorul determinant este stimularea excesivă a celulei nervoase.

Bibliografie:

Rezolvă Grile din Curs
Acasă Acasă Cursuri Cursuri Grile Grile Simulări Simulări Meditații Meditații